val de scoica

Ai luat marioneta , i-ai dat viata... i-ai dat intregul suflet... ai desenat povesti nenumarate si apoi ai lasat-o sa cada... si a cazut... si s-a spart... ici colo o mana, o idee, un iris, o aripa... s-a terminat... privesti si nu realizezi.. faci doi pasi.. intorci capul... faramele zambesc.. e bine... e atat de bine incat maine marioneta va dansa.... nu e nimic... pasesti inca o data printre valuri de scoici macinate de dublusuflet... s-a terminat.... incet-incet ochii se fac copaci si vine toamna si le smulge inimile si ramane.. vid... s-a terminat si cauti neincetat sa repari ramasitele... va rog.. veniti la loc... va rog, va rog!!!!!!!! iti tai bratele, coatele, sanii, gatul si ajungi in carotida si inoti in ocean si .... si nu e nimic... maine va fi ca si ieri.... stanca iti transpune tacerea pe aripile pescarusilor... ce departe e totul... vine Craciunul... suflet natang de copil in coma... s-a terminat.... timpanile s-au impietrit... daca mai vrei sa ajungi la ea, prinde o dalta si loveste... poate se va trezi... se face praf si danseaza... maine va fi bine.... s-a terminat....

gand lipsit de eleganta scriitoriceasca

ieri am fost la saint malo undeva pe bratul atlanticului... daca nu gresesc.. si ma gandeam la multe lucruri... unul din ele era acela ca pana ieri oceanul atlantic era un nume pe o harta muta sau fizica... acum e un sunet magic al unei ape pline de mister... pescarusii... si un alt pescarus pe o stanca privind in departare ca un ascet.... si o stanca pierduta in larg parca dialogand cu tarmul pe care se plimba turistii... pictorii..muzicienii..copii.... ca si noi oamenii care suntem atat de departe si totusi atat de aproape.. ca si omul cu viata ... pe care crede ca nu o poate atinge insa o atinge in fiecare secunda ca doar de aia se trezeste dimineata... ma gandeam cati pasi facem de cand ne nastem... la cate trebuie sa renuntam... si la cate primim desi suntem niste copii mereu neascultatori.... sunt fericita pentru ca ma aflu aici.. eram fericita pt ca am vazut casutele la care mereu am visat... mici din piatra cu poteci din piatra de rau.. si flori in glastra si flori in gradina si un leagan legat de un copac eu as fi vrut sa fi fost plop si iedera rosie... si lumina apusului... si pacea inserarii... si copii care erau ascunsi in geci si batranii care se plimbau impreuna sporovaind ca doi adolescenti... da... ma gandeam la multe... a fost o saptamana tampita... cu multe umbre si lumini... insa poate asta doar pentru ca inca nu mam maturizat si pentru ca pana ieri nu imi amintisem cat de scurt e totul si ca ceea ce este cu adevart important primim... restul este alint uman....

radea laura de mine ca la un moment dat ii ziceam: uau! a venit toamne! uite copacii care nu mai au frunze!..; da... eu vazusem dupa ce toata lumea realizase ca era toamna... un contra timp cu timpul...nu mai cred in timp.... nu e real... o mare minciuna... cu cat citesc mai multa psihologie cu atat stiu ca timpul e minciuna ca o lege data si nerespectata... copii adulti si parintii imaturi... un subiect in psihologie in care trebuie sa aprofundam... traumatisme psihice determinate de abuzuri emotionale .. mi-e atat de sila de ceea ce numim timp, varsta... minciuni de proasta calitate...gratie lor insa...avem ce studia la psihologie... din plin!!! nici nu inteleg ce ne costa pe noi oamenii sa fim pasnici... nici nu inteleg de ce vrem sa fim mari, adulti cand de fapt atunci facem numai tampenii... macar copii nu fac bombe atomice.. si altele de genu... iar daca le fac este pentru ca aceasta este educatia societatii... eu una vreau sa ii invat cat de frumoasa este lumina... si oceanul... ador oceanul.... vreau sa invat sa inot in ocean.. eu si infinitul si ascetul pescarus...

un gand determinat de ocean...

---

de ce..

de ce nu e timpul asta mai lung?????????????????poate pentru ca e soarele prea aproape de noi si astfel exista sufletul... iar restul,picaturi de tacere... ceata de Epigoni Luciferici... praf de vise...