oboseala

Albastru in cer, pe umeri, in irisi,....candva ti-ai dorit sa fii ceva, azi nici macar nu ai deschis bine ochii si te-ai intrebat "cine DRACU ESTI?" ...ai remarcat ca inainte erai mai...pasnic, mai calm, mai...nu stiu cum...mai altfel. Daca vei fi intrebat de ce tastezi aici, in universul cu pixeli vei zambi si vei scrie mai departe: vid. Azi esti foarte obosit, de tot si de toate....dar cineva, un suflet aparte ti-a spus sa ridici capul si sa mergi inainte....macar pentru el vei face asta...te vei ridica dintre asternuturile reci si vei inspira adanc rasaritul din lentila peretelui variut in orange.

africa

Africa.... o carte deschisa pe bratele anchilozate ale unui vis stirbit.... ce ar fi daca in loc sa mergem la Plaza am lua un bilet spre Africa...daca in loc sa dormin linistiti in patutul pufos am calca in nisipul fierbinte al foametei...ce ar fi daca in loc sa ne plangem ca nu avem bani pentru nu stiu ce moft, am vorbi cu cerul si am descoperi bogatia si puritatea picaturii de apa? Ce ar fi daca tu, om bandajat in boala autoimuna, ai sterge cu zambetul propriati plangere de mila si ai zambi cu tot sufletul? Ce ar fi daca am privi atenti fotografia aceasta si am realiza cat de pretioasa este secunda si ....cunoasterea...daca ne-am aminti ce inseamna : a fi om.....???????????????!!!!!!

erac.....

Care e rostul unui proces pentru castigarea drepturilor unei pensii alimentare cand impricinatul isi baga picioarele in viata a doi copii si destinul unei femei mai puternice decat stanca? Care este semnificatia dreptatii in Romania asta de doi bani (si nici macar atat) daca mergand pe strada remarci impovarare si dispret? Care este rostul povestilor cele de mult apuse cand tanarul de azi tasteaza imbecilitati si atrofieri neuronale....care mai este menirea omului care viseaza? Cine il mai asculta? Batranii satului prafuit? Care este intelesul prieteniei in ziua de azi daca o gasesti din ce in ce mai greu? Care este rostul intrebarii:"Care?".....

de ce....

Tablou uitat pe panza amara a unui vis...intrebarea e:de ce exista "dece?".1000000000000000 de zile pana la un alt "dece?"

anonim

anonim ti-e sufletul,iti sunt pasii, anonim este irisul tau, anonim este cuvantul rostit de crepusculului tau....anonim va fi Tu-ul de maine...anonim va fi pasul tau pe dalele de piatra...totul este un etern anonimat....chiar si perfectiunea.

....

Uneori cuvintele sunt mai prejos de umbre si lumini....

pulbere

Sina spulberata de

sarutul spinilor de suflet. Gri atins de praful din clepsidra ce inca ascunde in geana privirea Rosu-Orbitor

zi de efemerida

Ti-ai ascuns sufletul in bratele creionului violet cu care ai retusat pleoapa stanga inegala cu cea dreapta. Tipatul umbrei cu buze de sticla iti sparge auzul si parca ai vrea sa te ascunzi printre cuvinte. Ploaie nocturna si stralucire de lampa cu petrol...totul e o ambuscada neuronala...violet absent.

teatru existential

Ancora

Pe scenă se află două scaune lipite între ele,(astfel încât crează iluzia unei canapele)acoperite cu o covertură galbenă, jumătate veche… jumătate nouă şi la trei paşi în stânga se află alte două scaune… unul cu un morman de cărţi iar altul gol. Pe scenă, în partea stângă se află o masă pe care sunt foarte multe foi, creioane şi un pahar. La masă se află naratorul. Acesta scrie, şterge, meditează… la un moment dat îşi dă jos ochelarii, se ridică de la masă şi se plimbă pe scenă în direcţia opusă mesei de scris. Începe să vorbească în timp ce se întoarce la masă.
„ este o piesă de suflet pentru mine şi poate şi pentru alţii… de fapt nu este o piesă de teatru, ci mai degrabă (încercând să găsească cuvântul)… o înşiruire de cuvinte… doar o înşiruire (indiferent). Să începem!”
Se aşează la masă şi adoarme.
-1-
Ea doarme pe canapeaua din scaune, se trezeşte şi uimită începe să converseze.
Ea: E dimineaţă?… E noapte?…. (fericită) E dimineaţă! ( urmează un căscat). Atunci când te ridici în capul oaselor, caşti mai lent sau mai fugitiv înseamnă că e buimăceala unui nou început. Se ridică de pe canapea, priveşte în jur şi zărindu-l pe narator exclamă
Uită-te şi pe tine! Cred că mi-era dor de tine sau de umbra ta… de fapt mi-era dor de tot ceea ce însemni tu. (cu mâinile pâlnie) Bună dimineaţa „Tu”!
„Tu” îşi ridică capul de pe masă şi face semne ce se vor a fi „Bună dimineaţa!)
Ea:Te rog dă-mi zâmbetul tău!(plină de speranţă)
„Tu „ridică un tricou galben
Ea:Te rog dă-mi paşii tăi!
„Tu” ridică o pereche de adidaşi
Ea:Te rog dă-mi ancora sufletului tău!
„Tu” ridică un ceas
„Ea” se îmbracă cu un halat şi dispare să se schimbe. „Tu” dispare şi el pentru acelaşi lucru, doar că în direcţia opusă.
„Ea” şi „Tu” reapar în acelaşi timp.
Ea: Nu crezi că ai uitat ceva?
Tu : De ce ai mereu impresia că uit câte ceva? Ţi se pare că sunt chiar atât de… dezintegrat?
Ea: Ţi se pare că mie mi se pare ceva?
Eu doar observ,comentez… şi te rog dă-mi îmbrăţişarea ta… pe ea ai uitat-o!
„Tu” îi oferă o cămaşă roşie
Tu: Acum trebuie să plec!
Ea: Şi eu trebuie să plec. Nu azi… ci mâine… nu vrei să pleci şi tu mâine? Hai să plecăm amândoi mâine! Alintată se îndreaptă spre el
Tu: Nu… eu sunt obligat să respect ceea ce este de respectat!
Ea: Obligat? (furioasă) De către cine? De respectat? Cine a mai inventat cuvântul ăsta? (împăciuitoare) Mai bine rămâi să mai deşirăm cuvântul ancoră. Se aşază pe canapea
Tu: Când am deşirat noi prima vorbă? Se aşează lângă ea
Ea: Nu stiu… acum100 de zile. Vorba asta e a… 1000-a. Mai contează?
Tu:(după un moment de tăcere) Sau mai bine amânăm! Să încercăm să respectăm ceea ce…. (Pleacă)
Ea: este de respectat! Hai, dispari! Respectă ceea ce este de respectat. Respectă firea si nemurirea. Dute şi mai studiază cadavre. Poate că aşa neuronii tăi vor şti cum arată în realitate Realitatea.
„Ea” ia în primire un teanc de cărţi şi începe să citească. Peste câteva minute, „Tu” revine.
Ea:….?
Tu : Azi nu am chef să înţeleg Realitatea. (trist)
Ea: Vrei să citeşti? ( îi oferă o carte pe care el o refuză)
Tu: Citeşte-mi tu…
Se aşează pe jos în partea dreaptă a scenei
Ea:Bine!
Ea îşi lasă cămaşa în faţa scenei, ia loc pe canapea şi începe să citească… pe parcursul lecturii dă semne de oboseală ca în final să adoarma şi să scape cartea din mână
M-ai rugat să-ţi spun o poveste, orice… Dar asta m-a pus în încurcătură. „Oriceul acesta e infinit. Vrei o poveste scurtă sau lungă? Râd( e un mod de a rosti o istorioară). Plâng( e o cale de a inventa o ploaie de sunete). Dansez( e mişcarea sufletului născător de fraze). Ce poveste să-ţi spun? Răsfoieşte paginile cărţii pe care o ţine în braţe, în timp ce vorbeşte. Cea a punctului, a boabei de cafea, a irisului de nisip, a mâinii stângi, a degetului mic… povestea greierului, zborului, solzului de pe aripa unui fluture, aripei de înger… Povestea luminii, povestea gândului, suferinţei, mării… povestea (se opreşte din răsfoit) Dacă e scurtă vei zice că mai vrei una, dacă e lungă vei adormi, iar eu…. Eu ce voi face? Îţi voi zice o poveste într-un cuvânt. Ridici din umeri ( Tu ridică din umeri) nici tu nu ştii. Te culci pe pervaz ca să fii mai aproape de inima universului, ziua se joacă în părul tău, iar eu…(cască) A fost odată un înger(cască din nou) cu aripi din fluturi… mii, miliarde de fluturi diafani( cască) scânteietori, născuţi din ramurile crescute din omoplaţii tăi…(cască) Acest înger iubea stelele, norii şi cerul (din ce în ce mai încet) … iubea cu demenţă globul acela ce părea colorat şi viu…( adoarme şi scapă cartea pe podea)







-2-
El se ridică uşor, se îndreaptă spre cele două scaune pe care doarme Ea şi sprijinindu-se de spătarul unuia aşteaptă. Ea se trezeşte… iar el i se adresează pe un ton iritat.
Tu: De ce te-ai culcat îmbrăcată cu mine?
Ea: Cu care tine? (Uimită şi buimacă)
Tu: Cu zâmbetul meu, paşii mei, ancora mea….
Ea: Am adormit odată cu timpul. (Relaxată)
Tu: Şi timpul e ca şi mine? Cu exactitate? (furios)
Ea: Timpul e tu! (calmă)
Tu: De ce ai lăsat îmbrăţişarea pe podea?(încă dominat de furie)
Ea: Ca să mă trezesc, să mă ridic, şi să merg spre ea. (în timp ce îşi rosteşte replica îşi laegă la mijloc cămaşa roşie de pe podea)
Tu: Doar spre ea? ( începe să se calmeze şi se aşază pe scaun)
Ea: Şi apoi în urma paşilor tăi.(şi sare parcă în urma unor paşi imaginari)
Tu: (căzând în genunchi se uită după paşii ei) De ce în urma lor? De ce nu înainte?
Ea: Pentru că eu sunt litera din urma peniţei.
Tu: (se ridică şi se îndreaptă spre scaunul gol, pe care îl întoarce brusc, arătându fetei calendarul prins de spătar) Ce mâine e azi?
Ea: Mâinele de azi.(indiferentă)
Tu: Înseamnă că plec.( se îndreaptă spre culise traversând scena)
Ea: Ştiu ! Şi eu plec.
Tu: Deci… plecăm amândoi?
Ea: Da!
„Ea” şi „Tu” se foiesc prin cameră
Tu: Care e timpul care corespunde efemerităţii? el se opreşte brusc
Ea: Timpul care rămâne timp.
Tu: Adică, clipa? (merge spre marginea scenei)
Ea: Punctul care rămâne punct. Pentru că punctul e infinitul. ( pune o bilă neagră într-un pahar de sticlă… apoi se aşează pe podea)
Tu: Şi timpul care e ploaia ce reprezintă?
Ea: Lacrima. (toarnă apă în paharul cu bilă )
Tu: Şi unde vei fi când vei pleca cu timpul?
Ea: Voi fi o lacrimă într-un iris universal. ( se ridică de pe podea şi merge la masă unde aşează paharul)
Tu: Plecăm?
Ea: Plecăm!
„Tu” şi „Ea” dau să iasă pe uşă
Ea: Hai să mai stăm! (Alintată îl prinde de mână)
Tu: Ai zis că în mâinele de azi, plecăm! (contrariat)
Ea: Să mai rămânem măcar o clipă!
Tu: Bine să mai rămânem.(resemnat)
Ea: Citeşte-mi te rog!(alintată se aşază pe scaun)
Tu: Bine!(luînd un teanc de foi ia loc lângă ea)
„Tu” începe să citească… apoi continuă din ce în ce mai încet… apoi îşi mişcă buzele mimând lectura… iluzia cititului necontenit… foile se duc… se duc…
Mă întrebi ce s-a întâmplat cu îngerul cu aripi de fluturi...asta e bine! Înseamnă că n-ai adormit. Ei bine, îngerul nostru a rătăcit săptămâni întregi cu ramurile goale, care apoi s-au uscat ăi au căzut, aşa a devenit un înger pribeag, trist că nu putea să zboare, fericit că în jur era culoare...


-3-
Lăsând foile să cadă
Tu: De ce nu mi-ai spus să mă opresc?(furios)
Ea: De ce nu te-ai oprit singur?
Tu: Mă simţeam bine.(alintat)
Ea: Vrei o cutie cu Pepsi?(fericită)
Tu: Nu! Vreau un sărut cu gust de soare.
Ea: Îţi voi dărui unul cu aromă de primăvară.
Tu: E bun şi acela!(resemnat)
Ea: De ce trebuie să ne oprim întotdeauna?(meditativă)
Tu: De ce aspiri spre continuitate? De ce vrei să mergi?… Mereu să mergi? Nu ai obosit?(contrariat)
Ea: Pentru a-mi dori să merg atunci când nu voi mai putea. Tu ai obosit? (calmă)
Tu: De ce crezi că va veni o zi în care vei fi ancorată etern?
Ea: Pentru că sunt o reacţie chimică între păcat şi pioşenie,(indică cu palmele dreapta şi stânga) între înger şi demon,(arată spre cer şi podea) între mic şi mare.(îşi apropie palmele caşi când ar vrea să aplaude)
Tu: De ce nu plecăm în mâinele de mâine?(trist)
Ea: Pentru că azi e mâinele de mâine şi am pierdut trenul.
Tu: Ţi-am spus să luăm avionul!(supărat)
Ea: Nu aveam bani! (îi arată portofelul gol)
Tu: Îţi împrumutam eu!(se ridică de pe scaun)
Ea: Nu-mi place să fiu împrumutată! Nici să mi se dea. Îmi place să mă descurc singură.(furioasă)
Tu: Pentru mine ai fi putut face o excepţie.(merge spre marginea scenei)
Ea:La fel şi tu. Ai fi putut să nu insişti să merg cu avionul.(furioasă)
Tu:Amândoi am fi putut face o exceptie. Sau poate mai multe. Atât cât să le pierdem intr-un pahar tencuit cu vise.( resemnat bea apa din paharul cu bilă)
Ea:Cam aşa ceva.(calmă)
Tu:Dar nu am făcut!(calm)
Ea:Pentru că suntem oameni.(calmă)
Tu:Cine ar fi făcut?(calm)
Ea:Cei opuşi nouă.(calmă)
Tu:?
Ea.Îngerii.(calmă se ridică de pe scaun)
Tu:Credeam că tu eşti înger.(calm)
Ea:Şi eu la fel.(tristă)
Tu:Ce credeai despre mine?(curios)
Ea:Că eşti jumătate de înger.(calmă)
Tu:Doar atât?(supărat)
Ea: (Ia loc pe canapea)Tu glumeşti! Credeam că eşti fff. Important! Ştii ce înseamnă juma de înger?Că mai e loc şi pentru o alta! Adică pentru mine! Sau o alta…..Tu erai o jumătate,eu o alta..…amândoi eram un înger. Îngerul solitar nu are ce căuta într-o lume ca a noastră.
Tu:Şi eu care credeam că tu erai un înger…nu o jumătate.(se aşază lângă ea)
Ea:Cu tine eram un înger,fără tine sunt o aripă.
Tu:Credeai …..De ce nu mai crezi?(sprijină mâinile de genunchi)
Ea:De ce aş mai crede?(indiferentă)
Tu:Dacă nu mai crezi în asta…. În ce ai mai putea crede? În jumătăţi de Pepsi, de cafele, de foi, de Dumnezei, de flori…Ai mai putea crede în ceva?
Ea. Nu! În nimic palpabil, impalpabil, uman, inuman,exterior…..(sătulă)
Tu.Şi atunci ce ai mai fi? O Derivă?
Ea:Un altfel de Ateu. Unul care nu crede în nimic.(mândră)
Tu:Eu nu vreau sa fiu ateu….eu mai cred….(nesigur)
Ea:În ce?În mine nu! Nu mai crezi că sunt inger.(uimită)
Tu:Mai cred că mă pot juca de-a „cred că tu eşti înger”( face un gest care te duce cu gândul că scrie ceva în acel moment)
Ea: Asta înseamnă să faci compromisuri! Să renunţi la tine! Să-ţi dezbraci epiderma şi să te imbraci cu cea a îngerului fals….(aproape amuzată)
Tu:Sună mai bine decat ideea de a fi ateu(fericit).Acum a sosit clipa să dormi.
Ea:De ce? Nu vreau sa bâjbâi printre cioburi de lumi.
Tu:Doar aşa , eu pot să ţes o iluzie din aerul violet.(enigmatic)
Ea adoarme… el pleacă…. după câteva minute revine cu o cutie de carton şi stă câteva secunde şi o priveşte pe ea fără să o trezească.





-4-
Se trezeşte…. Observându-l zâmbeşte)
Ea:De ce nu m-ai trezit?
Tu:Îmi plăcea să te privesc.(meditativ)
Ea:De ce ascunzi lacrima roşie în colţ de pleoapă?(se ridică îndreptându-se spre el)
Tu:Pentru că tu mă tot întrebi „de ce?”
Ea:Şi dacă nu aş mai face asta?… Ai râde?(se opreşte)
Tu:Nu! Aş fi neutru.
Ea:Când ai să râzi?
Tu:Când buzele-mi vor fi gâdilate de citron.
Ea:Şi cam când va fi asta?
Tu:Când mi se va înapoia zâmbetul.(calm)
Ea:Aş rămâne doar cu îmbrăţişarea.(aproape tristă)
Tu:Nu văd nicio problemă… Ai avea a doua piele. Ţi-ar fi cald.
Ea:Dar ar fi capricioasă.(tristă)
Tu:Nu mai capricioasă ca o adolescentă de 16 ani.(exasperat)
Ea:Şi totuşi nu vreau!(furioasă)
Tu:Eşti egoistă! Îngerii nu sunt egoişti.(furios)
Ea:Ti-am spus că nu am nici o legătură cu entităţile de lumină sau smoală.(furioasă)
Tu: Pentru mine eşti un înger dintr-o geană buimacă şi azurie. O să accept faptul că eşti o entitate egoistă.(calm şi resemnat)
Ea:Îţi voi reda zâmbetul ca să te văd râzând. Însă ţine minte! NU SUNT ÎNGER! SUNT ATEU!(serioasă)
Tu:Ce fel de ateu?(amuzat)
Ea:Ţi-am mai spus!(serioasă)
Tu:Nu mi-ai mai spus ce culoare ai.(amuzat)
Ea:Ce culoare crezi?(îi intră în joc)
Tu:Culoarea sufletului tău!(senin)
Ea:Şi care e aia?(amuzată)
Tu:Deschide pachetul.(calm)
Ea.Mi-ai închis sufletul într-o cutie de carton?(uimire şi supărare)
Tu:L-ai închis singură atunci când te-ai mutat aici. Lăsându-te în cutii si borcane.Eu nu am făcut altceva decât să cotrobăi printre frânturi de praf şi să te caut pe TINE.
Eadeschide cutia şi răscoleşte printre bucăţile de ziar… Nu am găsit decât cioburi de clopot violet… şi cutia asta. Înăuntru era o bluză mâncată de molii şi tristă… Am deşirat-o şi am regândit bluza iniţială(ea scoate bluza cea nouă). Acum e ca nouă… flower-power…o strânge la piept fericită, apoi i se adresează cu o undă de tristeţe
Ea:De ce m-ai redat mie?
Tu:Pentru că nu te doream un Altfel de ateu.Te doream un înger violet.(calm)
Ea:Ei nu fac compromisuri?
Tu:Ei cred că nu.
Ea:Mă voi îmbrăca cu mine iar tu cu tine. Acum poţi să râzi (îi dă tricoul galben).Oare mai sunt ateu?Sau poate un înger-ateu.(către public)
Tu:Râd!

-5-
El se culcă pe canapea, vrând să doarmă
Ea:De ce te culci?(supărată)
Tu:Mi-e somn!(leneş)
Ea:De ce ţi-e somn?(contrariată)
Tu.Mi-e somn de mine.(leneş)
Ea:Ce are tine cu tine?
Tu:Ce are tine cu tine?(exasperat)
Ea:Taci!(imperator)
Tu.Tac!(supus)
Ea:Taci şi spune-mi…că ţi-e somn.
Tu:…..
Ea:Taci şi spune-mi :”Te iubesc!”
Tu: ….
Ea: Taci şi spune-mi de sunt înger, înger – violet, ateu, altfel de ateu.

Tu:….
Ea:Tac şi te întreb…..
Tu: …..
Ea: ….
Tu: ….
Ea: ….
Tu: (El se trezeşte)Acum e rândul meu să te întreb iar tu să taci(ea ia loc lângă el)… şi apoi să tac eu şi să te întreb şi tu să taci şi să-mi răspunzi.
Pot să mă culc?
Ea: ….
Supărată îi întoarce spatele, el mototoleşte o pernă imaginară şi îşi sprijină spatele de spatele ei. După câteva minute…
Ea:Ai uitat să mă saruţi!(alintată)
Tu:De ce să te sărut?(contrariat)
Ea:Sărută-mă ca să am de ce să mă trezesc mâine.(se întoarce spre public)
Tu:De ce să te trezeşti mâine?
Ea:Ca să îţi înapoiez sărutul.
Tu:Şi apoi ce ai să faci?
Ea: Am să aştept să primesc înapoi sărutul, înainte să mă culc.
Tu: Mâine nu am să fiu aici.(trist…se întoarce spre public)
Ea: Va exista un mâine de după mâine.
Tu:Şi după mâinele de după mâine?
Ea:Am să tac şi am să te întreb verzi şi uscate.
Tu:Şi cu sărutul?(curios)
Ea:Ne va spune mâinele de după alt mâine.(calmă)
Tu:Şi dacă nu voi fi nici atunci?
Ea: Va exista un mâine care mi te va găsi aici, lângă o oscilaţie ateistă si angelică.
Tu:Vei avea răbdare să găsesti acel mâine?(deznădăjduit)
Ea:Aş avea ceva de pierdut? Poate doar câteva perfecţiuni cutanate.(calmă)
Tu:Şi dacă nu te-aş găsi atractivă atunci?
Ea:Ai avea încotro?De ce te-ai mai întoarce?
Tu: Ca să te privesc?!
Ea:Există cameră web!
Tu:Să te privesc pe tine… nu imaginea din pixeli.(exasperat se ridică de pe canapea şi se îndreaptă spre marginea scenei)
Ea:Atunci de ce pleci? Dacă eşti atât de dependent de mine?(vine după el)
Tu: Pentru că nu sunt chiar atât de dependent de tine.(accentuează silabele la: dependent de tine)
Ea:Şi când pleci?(indiferentă)
Tu.Mâine, după ce-mi vei înapoia sărutul.(nepăsător)
Ea:Şi dacă nu ţi-l voi înapoia?(supărat)
Tu:Tot am să plec!
Ea:Atunci de ce nu pleci acum?(furioasă)
Tu:De ce vrei să plec acum?(amuzat)
Ea:Ca să uit de sărut.
Tu:De ce să uiţi? Nu vrei să dormi?(jucăuş)
Ea:Pot să dorm şi fără el. Să zicem că a venit mâinele -de-mâine… că a venit timpul să pleci.(indiferentă)
Tu:Şi partea cu sărutul?(dezamăgit)
Ea:Sunt amnezică….care parte cu sărut?
Cade cortina


-6-
Tu şi ea se aşază pe marginea scenei.
Tu:Ce a fost totul?(meditativ)
Ea:Ce a fost totul?
Tu.Cine a fost?
Ea:Cine a fost el?
Tu:Sunt treaz? (se ciupeşte)
Ea:Sunt trează?
Tu:Am visat?
Ea:Oare, am visat?
Tu:A fost coşmar sau un vis frumos?
Ea:A fost un vis frumos?…sau un coşmar?
Tu:Înger,ateu,înger-violet,înger-ateu..
Ea:Înger-ateu,înger-violet,ateu,înger….
Tu:Oare am fost eu?
Ea:Oare am fost eu?
Tu:Mi se pare cunoscută?(se uită spre ea)
Ea:Mi se pare cunoscut?(se uită spre el)
Tu:De ce mă întreb? (cu faţa spre public)
Ea:De ce mă întreb verzi şi uscate?
Tu:Cred că….(îşi priveşte picioarele)
Ea:Cred că vorbeam despre iubire.
Tu:IUBIRE?
EA:IUBIRE?
Tu:Mai bine beau ceva!
Ea:O cutie cu Pepsi mi-ar prinde bine!
Tu:Aş vrea o vorbă! (trist)
Ea:Cred că vreau o vorbă!
Ea şi tu vor să ia o sferă albastră, simultan… ea îi dă voie lui să o ia
Tu:E bună!
Ea:Un compromis ….sunt înger?
Tu:Poate doar unul violet.(spre ea)
Ea:Şi tu ce eşti?
Tu:Juma de înger
Ea:Înseamnă că eu sunt o aripă.
Tu:……
Ea:…….
Tu:Ţi-e somn?
Ea:Ţie?
(se aşază spate în spate)
Ea:Tu ce crezi că s-a întâmplat?
Tu:Ne-am cunoscut
Ea:Într-un vis sau într-o realitate?
Tu:Într-o penumbră intelectuală.
Ea:Coşmar sau nu?
Tu:Pentru mine nu.
Tu:Tu?
Ea:Nu.
Ea:Ce sunt până la urmă,eu?
Tu:Mă gândesc….. (cu faţa spre public)
Ea:Crezi că au înţeles ceva?(revine şi ea)
Ea:Crezi că au înţeles ceva?
Tu:Cred că se gândesc.
Ea:Şi dacă nu au înţeles?
Tu:Vor înţelege. (se ridică)
Ea:Tu ai înţeles?
Tu:Da.
Tu: ……
Ea:Şi eu.
Ea:Când vor înţelege?
Tu:Când vor ieşi din sală.(îi indică uşa din spatele sălii de spectacol)
Ea:Noi până când vom înţelege?
Tu:Până când am să mai scriu şi altceva.(îi indică masa de scris)

Ea şi tu coboară de pe scenă, ea prin stânga… el prin dreapta. În timp ce coboară treptele Tu începe să vorbească cu publicul…. Când va termina el, Ea va continua discuţia… iar în final se vor opri în colţuri diferite.

Tu: Am vorbit despre sfera Amor…în care încercam să ne cunoaştem total prin intermediul Celuilalt…despre tentaţia părăsirii eului nostru într-o cutie de carton pentru a ne îmbrăca în Celălalt, de a ne confunda cu El….despre dependenţa noastră de iubire…despre compromisuri şi jumătăţi existenţiale…despre…Sunt amnezic! Ce ziceam?

Ea:Spune-mi la ce te gândeşti acum? Nu acum când stai pe scaun şi priveşti…nici acum când zâmbeşti cu înţeles….La ce te gândesti acum după ce ţi-ai dezmorţit picioarele, neuronii, buricele degetelor… acum după ce ai părăsit scaunul roşu?Spune-mi, la ce te gândeşti acum? În timp ce va vorbi va indica câte o persoană din public
Sfârşit

Ţi-ai închis sufletul în bucata de carton uitată pe holul îmbâcsit de gelozii. Tencuiala scrisă melodramatic regurcitează amintirea incendiului de la apartamentul 37. A fost fum cât pentru trei ani de amnezie şi panică cât pentru apogeul universului.
Ţi-ai încastrat frântura de simţire fără să vrei... şi tot fără intenţie ai uitat în fiecare secundă, minut, respiraţie să rupi fibra maro şi mucegăită şi să te reaşezi pe tine în tine.

cuvant

Aprinzi lampa de pe noptiera de vise, îţi arunci a somnolenţă picioarele reci (încă mai dormi cu plapuma pe cap şi lăbuţele în părăsire) în papucii violet şi groşi. Te îndrepţi ca o somnambulă spre bucătăria marină, deschizi dulaptul pentru a-ţi lua un pahar şi ca prin ceaţă auzi: “poc!”... simţi un gol rece în palmă... parcă ţi-ai luat un pahar sau poate că ai visat... redeschizi dulapul pentru un ceva real în care să torni apă rece de la robinetul proaspăt spălat cu detartrant. Ai vrut să distrugi piatra nesuferită de pe metal aşa cum ai intenţionat să o distrugi şi pe cea de pe tine, atunci când ai făcut duş... numai că acolo ai folosit clor... nu-ţi ajunsese detartrantul. Înghiţiturile îţi dovedesc că bei, târşâitul de pe podea îţi arată că mergi, mirosul de levănţică din încăperea întunecată te anunţă că ai intrat în TĂCERE, ticăitul yin-yang-ului îţi spune că e ora unu dimineţa. Părăseşti papucii violet în locul aşternuturilor gri... te ghemuieşti ca un făt rănit şi te regăseşti în...
Uneori ai vrea să nu mai adormi îmbrăcată în praful unei zile terminate prost, uneori ai vrea să nu mai fii zbuciumată... uneori...
Te îndrepţi spăşită spre cabina de duş. Faianţa gri te primeşte protocolar în timp ce apa de la duş (i-ai dat voie să cânte pentru că centrala are fiţe) urlă “Neaţa!” la nesfârşit. Îţi simţi respiraţia sub biciuirile lichide ale unui nou început; îţi treci mâinile reci peste nasul, ochii şi buzele tale îmbrăţişând totul trist. Remarci că azi eşti Tristeţe... nici măcar aroma intensă nu reuşeşte să te binedispună. Te opreşti sub rafalele de aer lichid şi priveşti efemerida violet prinsă static în ramele fotografiilor sepia şi alb-negru... zboară în întreaga încăpere, îşi bate aripile mari şi tandre prin smoala aerului intim al existenţei Tale... simţi picăturile de apă alunecând pe pielea ta, receptezi fierbinţeala ce-ţi înroşeşte epiderma şi te învăluieşte în doza dublă de melancolie... răsuceşti robinetul şi asculţi calmitatea. Te ascunzi în halatul gri şi te priveşti în ochii prinşi de cornizele peretelui sobru... ştergi energic rămăşiţele buimăcelii de acum câteva clipe... înlături corneea, lăsând irişii dezgoliţi în faţa realităţii. Asta eşti tu! O figură tristă cu buzele bătute în cuiele clownului etern... ţesută din cicatrici şi vise... îmbrăţişată în toamnă... Asta eşti tu! TU! TU! TU! TU!
Îşi speli dinţii ca să poţi scuipa cu nesaţ în imaculata faianţă rece, îţi ariceşti capul cu gel, spumă şi alte chestii alchimice... îţi ascunzi ochii în tuşul şi fardul negru... iar apoi scotoceşti după blugi şi sacoul negru. Priveşti buimacă... cizme, balerini, adidaşi, tenişi, ghete…pantofi uitaţi de vârsta copilăriei. Alegi cizmele până peste genunchi.
Deschizi ochii metalici ai universului tău, soarele râde ca un nebun... de fapt... cine a zis că nu e nebun? Îţi bei cafeaua. Respiri.
Simţi gustul amar al lichidului maro şi te simţi bine.
Aseară nu ai scris... nu ţi-a fost foame... aseară ai fost tristă. Când eşti aşa, când recunoşti ceea ce eşti cu adevărat, nu scrii, nu desenezi, nu dansezi, nu cânţi, nu tastezi, nu butonezi telecomanda... poate dormi, însă asta se întâmplă foarte rar... în general devii Nemişcare Umană.
Te plimbi prin casă... nu ai chef să faci ordine... deşi nu ar fi o idee proastă. Nu ai stare nici să-ţi lăcuieşti unghiile cu violet.
Odată cu înghiţitura fierbinte îţi adresezi în mod elegant şi răutăcios o întrebare: “Ce îţi doreşti azi? ”
Mai sorbi puţină nuanţă amară şi stai şi te gândeşti.
Nu vrei o geantă... nu vrei o curea nouă... nu te incită un sărut fugar cu mister-ul de acum doi ani… nu doreşti o îmbrăţişare... nu vrei să-ţi cumperi o ojă nouă... nu vrei să-ţi împrospătezi trusa de machiaj... nu îţi baţi capul cu un nou look... nu ai chef să fii star de cinema... vrei doar să-ţi bei cafeaua... Te duci în bucătărie şi-ţi mai torni o ceaşcă. Îţi place!
Te întrebi de ce uneori eşti flămândă de Nemişcare iar alteori eşti înfometată de scrijelituri fugare. Te intrigă nehotărârea ta generală... forfota ta perpetuă...
Te aşezi comod pe fotoliul violet şi priveşti ecranul negru al TV-ului... Nimic... nimic... nimic... nimic... Un nimic nefolositor. Dai undă verde CD-player-ului să-şi desfăşoare concertul de muzică populară irlandeză.
Ai un chef nebun să dansezi... te abţii... nu ai timp să te deshidratezi, rehidratezi... ai timp doar să-ţi sorbi cafeaua din ceaşca roşie cu înscris alb. “Sentimentele cele mai simple şi mai profunde sunt cel mai greu de declarat...”
Te ridici nervos şi aşezi ceaşca pe pupitru... azi e ziua prietenei tale şi ar fi drăguţ din partea ta să respecţi ideea de socializare. Formezi numărul... nu e greu de ţinut minte. Încerci să-i spui “Neaţa’ !”… nu ai stare... încerci a doua oară... nu ai aer...aşezi receptorul.
Verşi zaţul ca să cureţi pata roşie cu înscris alb. Îţi aşezi rucsacul şi calci ritmic şi trist.
Pavajul îţi surâde, cerul te îmbrăţişează amorezat de viaţă, banca cea tristă te invită la meditaţie... clădirea imensă e zgomotoasă ca burta unui flămând.

coridor stramb

Calci ritmic şi obosit. Priveşti vitrinele care arată lumii palme de porţelan şi ochi de lemn. E atât de oarbă inima în faţa tuturor. Oftezi... e oarbă, dureros de nevăzătoare în faţa iubirii!
Nu îţi face griji! Nu vei călca ritmic rostind sunete articulate sau nearticulate îmbălsămate în îngeraşi, ursuleţi, jurăminte şi alte dulcegării. Nu vei păşi obosit în încercarea de a nu călca în băltoaca unei iluzii sau a unui timp pierdut. La ce ţi-ar folosi? Nu ai schimba nimic! De fapt, nu cunoşti nimic.

Esenta ta esti tu, esenta vietii esti tu , esenta ochilor tai sunt irisii tai...esenta esentei este tacerea cu huruitul de dincolo de zgomot....maine vei scrie altceva, azi vei inversa secundele iar peste 100000000000000000000 de secunde vei retusa violet cuvintele scrise de la primul tau pas pe parchetul raschetat de vise...

furtuna indiana

Strigi????? Privesti???? Urli???? NU!!!!!!!!!!!! Speri! Ultima care moare este speranta...afara e urat, parca intreg acoperisul lumii s-a spart in mii de bucati iar fiecare om a imprumutat groaza de atunci. Dar sa scimbam foaia! Sa luam pensula si sa aruncam tandru pe panza toata lumina de mai demult, speranta de la tine din suflet s-a carat afara in ploaie astfel incat , acum lumea e un vis colorat si tente de curcubeu si efemerida....furtuna ci striatii rosteste descantece de demult!!!!!!!!!! 1000000000000000000000000000 de zile si il vei vedea....

hm....

Candva iubeai tacerea, acum ai invatat sa iubesti tacerea de dincolo de tacere, adica huruitul excesiv al mintii noastre, al inimii noastre, al trisrilor noastre, al literelor noastre, al varstei noastre. Canva iti placea sa scrii pe sevalet, acum preferi tusul aruncat pe pielea ta creola... unii iti spun ca esti copil, tu iti spui ca esti om...nimic mai mult... iti vine sa urli:Paceeeeeeeeeeeeeeeeeeee!!!!!...in schimb iti ascunzi irisii intre straitiile aripilor tale de efemerida calcata in picioare de secunde si renascuta acum cateva minute in urma....candva...