Noua generaţie se îndreaptă spre sine, se caută în pieptănături smulse, blugi intraţi la apă, largi sau rupţi... noua generaţie încearcă să nu repete greşelile din trecut...dar pentru asta va trebui să înţeleagă că trebuie să cunoască întregul trecut..fără nici un amendament... noua generaţie e un răsărit.

Mototol de ziE al doilea mototol de celuloză pe care-l trînteşti în braţele aerului din jurul tău. Stă ca un djin mereu atent la modificările climatice ale sufletului tău... e acolo şi priveşte; primeşte eşecuri literare, teoreme, date istorice, geografice... şi totuşi îşi doreşte să nu-l atingă lacrima din colţ de pleoapă-umană. E fericit dacă tu nu plîngi. Strîmbi din nas! Încă un ghem de:” Nu am inspiraţie!”. Nu vei scrie despre Dragobete, nici despre inimile de plastic lipite pe lentilele de contact ale cărămizilor-clădiri; vei ocoli o eventuală discuţie despre sacoşa peticită a bătrînei de la piaţă; nu vei rătăci prin regulile existenţiale pe care le încălcăm fără drept de apel... Apeşi peniţa pe albul-solid şi sapi după Tine. Dacă te vei găsi, vei reuşi să nu mai spargi spaţiul cu litere goale... hm... încă un ghem! Îţi laşi fruntea pe birou... Ce absurdă e lumea din cînd în cînd! Călimara cu cerneală a alunecat printre amintiri, lichidul de noapte oglindeşte ţipetele şi injuriile celor doi oameni din autobuz. Era soare, era un ochi de primăvară iar ei îşi derulau o scurtă reprezentaţie teatrală. Aveau măşti de intelectuali şi vasali, cuvinte de poeţi analfabeţi, costume de salarii-minim pe economie. Biletul pentru reprezentaţie: 1 leu şi 5 bani sau în termeni mai vechi: 15000 lei. Atmosfera era de 10 grade C, momentul era matinal, sala era pe patru roţi cu scaune rupte, slinoase şi muzică de ultimă oră... hituri punctate cu 1, 2, 3 la selecţia a doua de la Eurovision 2008. Ridici din umeri, fără cuvinte cobori din cutia de tablă ce se plimbă prin oraş.. Ridici ochii... Era frumos... acum e negru... strîngi haina şi traversezi braţul destinat ­„cutiilor de ton” fie noi, fie mai vechi. Noaptea lichidă se retrage în matca sa de sticlă, pe masa care-ţi sprijină fruntea. Din cuvinte răsună „ Shine”, balsamul miezului crepuscular al unei sîmbete ce a fost şi nu va mai fi. Priveşti albul-dur pe care realitatea l-a acoperit cu o piesă în două acte prost interpretate de cei doi actori. Zîmbeşti, priveşti djinul de lîngă tine ce s-ar topi ca şi gheaţa dacă l-ai atinge cu lacrima din colţ de pleoapă...hm...”Lasă! Mîine îţi voi da un ghem de cuvinte sărace... azi... să lăsăm povestea netedă, fără riduri! Nu e al patrulea mototol aruncat în braţele aerului din jurul tău.

minutul de copilarie

Copilul este lacrima-curcubeu a lui Dumnezeu… atunci când cade pe Pământ, paleta de culori devine o întreagă poveste pe care vântul o rupe în bucăţi şi îi sădeşte firimiturile în lut, pentru a redefini la infinit puritatea. Ca şi adult trăieşti în iluzia unei perpetue şi nereparabile înstrăinări de haina cu buline şi iepuraşi coloraţi, în realitate fiind un copil etern. Poate un altfel-de-copil, unul care în fiecare clipă citeşte poveştile scrise în biblioteca vieţii şi învaţă să înţeleagă necunosctul şi întunericul pentru a uita de lacrimile fricii… însă zâmbetul, sinceritatea, inocenţa rămân ca în primele acorduri ale vieţii.

ne luam de mana si mergem pe dalele pline de praf si strapungem negii urii...si ne indragostim de soare....si radem...invartindu-ne in ameteala vantului si a libertatii enorme...s-a terminat simfonia unui spatiu oniric...dar nu ai lasat camasa albastra in care ai facut cunostinta cu eternitatea.....

1 iunie in Sahelul Nord African si Cornul Africii

Baloane de sapun sparte de aplauzele nisipului, confetii de lacrimi asezate metodic sub mastile vietii; universul "De ce?" larg oglindit in cristalinul copilului de ciocolata...o ciocolata amara invelita intr-un ambalaj de duzina; agatat de sarma ghimpata a razboiului...o ciocolata ce are termenul de garantie inca valabil in mod teoretic...dar expirat real cu un sindrom Kwasiorkor, e puternic ridata,cu calcaiele crapate de timpul trecut, cu bratele zgariate de obiceiurile inumane semnate:Somalia. Imi zici ca o cheama Speranta, imi indici cate o bucata negroida incercand sa cuprinzi in fiecare nume o istorie grabnic scrisa... E 1 Iunie si un dezacord care iti sparge auzul. Aplauzele de nisip au inceput sa asfixieze moralitatea iar speranta la 7 ani se sprijina in toiag si priveste mustrator occidentul si superficialitatea. "La multi ani!" copii ai Africii, ai Asiei si ai suburbiilor New-York-eze, Parisiene, Rusesti.....