Calci ritmic şi obosit. Priveşti vitrinele care arată lumii palme de porţelan şi ochi de lemn. E atât de oarbă inima în faţa tuturor. Oftezi... e oarbă, dureros de nevăzătoare în faţa iubirii!
Nu îţi face griji! Nu vei călca ritmic rostind sunete articulate sau nearticulate îmbălsămate în îngeraşi, ursuleţi, jurăminte şi alte dulcegării. Nu vei păşi obosit în încercarea de a nu călca în băltoaca unei iluzii sau a unui timp pierdut. La ce ţi-ar folosi? Nu ai schimba nimic! De fapt, nu cunoşti nimic.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire