nyrg

final...inceput...teatru...te asezi pe scaunul asezat intr-un colt de cada...dai drumul la dus si incepi sa sapunesti gandurile varstei a 19a.... iti arunci balerinii intr-un cos de gunoi care se simte de la 10 metri, apoi rupi metodic camasa violet, si tai pescareste blugii prespalati.... dezmembrezi spatarul scaunului si apoi lipesti picioarele de lemn pentru a-ti oferi sprijin in escaladarea muntelui - cada si aterizarea fortata dincolo de ireal. incalti cizmele cowboy si atasezi de tine o rochie scurta care se intelege de minune cu albastrul pescaresc al picioarelor tale. te privesti in ciobul de oglinda uitat acolo de pe vremea anului 1914 si in timp ce iti schitezi surasul atribuit zilei de azi, plimbi mana stanga de tencuiala cu iz de Riga Crypto....da...ar trebui sa scoti portofelul si sa arunci civilizatia pe trupul apartamentului 27... insa... civilizatia asta!? te urci in taxi dupa ce ai zburat pe treptele ruginite ale suburbiei New-York-eze si incepi sa te ineci in marea de culori si indecenta care inunda normalitatea...asta in cazul in care normalitatea lor este in concordanta cu normalitatea ta....visezi in trenul cu aer reciclat...apoi iei in mana haturile si pornesti pe meleagurile mioritice ale radacinilor tale...miroase a osii de caruta cumparata de la targ si a libertate....

hihihahanope

iti amintesti ploaia de picaturi de curcubeu? iti amintesti cand ai intors palmele la cer si ai aruncat in inaltul-inaltului celule de acuarele? iti amintesti cand ai daramat blocurile pentru a reinventa fericirea de pe meleagurile inocentei? iti place sa te plimbi pe dalele tastaturii unor vise inuman de mari....sau poate ca sunt milimetric de umane... iti place sa deschizi tampla stanga si sa iti folosesti mai mult de 10% din capacitatea creierului pe care o servesti in general de la bufetul "viata"....iti face placere sa taci..sau sa razi...iti face placere sa.... dansezi in ploaia de umbrele -de -acadele si sa te imbraci in melodiile lui Sinead O'Connor..iti place sa fii tu,o picatura din ploaia de picaturi de curcubeu

voala2

sunteti doi...sunteti unul...sunteti ceata...amintire...continuitate pentru o alta pagina...sunteti cevaul rostit intr-o dupa-amiaza de toamna care se topea sub soarele imprumutat din Africa. tot umbra si puncte indiene voalate....iti astamperi rasul cu o gura de cafea si inca o pagina aruncata la gunoi...4 luni decand nu ai mai scris....putin...vei mai adauga o picatura de neprofesare in lumea literara...asta in cazul in care ai facut parte din ea, vreodata...vise

voala

Ai imbratisat tacerea sau neantul sau necunoscutul sau..nimicul...ai dat "enter" de fiecare data pentru a-ti lasa pasul stang sa se alature celui drept. ai cules flori anorexice pe care le-ai daruit celor care doreau sa intre in cartea recordurilor pentru caracteristici neavenite unei fiinte umane. ai sters cu carbune coltul drept privit de tine si coltul stang privit de perete, apoi ai spart o stea cu care ai manjit restul de piatra goala. te-ai privit prin nonculoarea smoalei si ai inceput sa tesi abanosul pe fata ca mai apoi intr-un alt apus sa continui pe brate, trunchi, picioare si suflet...astfel vei fi tacere sau neant sau necunoscut sau...nimicul...vei fi tu-ele si nu vei fi doar un cineva care se poate instraina oricand de aceste trasaturi din ce in ce mai prezente in cadranul anului 008 ce da spre 009...010..000 vise...

...

privesti cum soarele se imbalsameaza din sarutul prosopului aruncat neglijent de un turist orb la lumina. este vara...este egal cu iubire insa in realitate este egala cu seceta, saracie, dezamagiri,
inundatii... este vara....iti scormonesti in buzunarele frumos colorate sa vezi daca mai ai maruntisuri pt o cafea tare, fara zahar ce se vrea a fi 6.0 lei sau 60 000 lei vechi( asta pt cei care au conexiuni neuronale intarziate).... alegi metoda cafelei virtuale asa cum un sot- nesot alege varianta amantei virtuale...un subtitut ce apeleaza la imaginatia omului ultra modern care nu stie sa faca diferenta intre modernitate, postmodernitate, nouzecisti..... iti ascunzi talpile in melcii ce sufera de poluare cronica toxico-neuro-refuzologica si inceci sa descifrezi spartura calcaielor batrane ce au uitat notiunea de piatra ponce pentru ca vezi tu, pensia e prea mica iar inflatia are dinti de vampir...nu ati descoperit mormantul in care se ascunde? .... privesti irisul curcubeu

encre de chine

Iti privesti balerinii mov in timp ce rontai bomboana destinata diabeticilor...iti misti umarul drept contra celui stang apoi ridici praful in gesturi de copil tembel...stagnezi in vidul mingii de plaja si adulmeci aerul tare si tacut al dealurilor ce acum se zbat sub potopul rescris din cartea colorata albastru si desenata in piosenie. auzi si nu auzi,vezi si nu vezi, mergi si nu mergi, iubesti si nu iubesti...da...ce adevarat este! Ti-ai vindecat soarele din piept de zgarietura lunii iar acum razi...arunci raze pe rochiile irisilor, ale lui nu-ma-uita, ale reginii noptii...invelesti spinii tranadfirului rosu in poezia inceputului...azi visezi privind atent in jur. Multumesti ca exista..ii zambesti si inchizi compu...oare de ce crede in tine, in ceea ce esti?iti privesti balerinii mov care se cer a fi curatati de praful drumului de tara...te intinzi in caruta si privesti la cer! Encre de chine....

alter ego

Te holbezi la crăpătura aceea de parcă ţi-ai fi cusut privirea de ea. Îi admiri silueta neregulată în formă de paşi de păianjen în deşert şi încerci să îi înveţi mişcările. Îţi ridici braţele slabe pe care le aşezi după tiparul cerului spart. Acum te înalţi din ce în ce mai sus ca şi marioneta confiscată pământului de mâna creatorului, pentru a dormi în încăperea-tuş a unui final. Silueta copilului Tu se detaşează de pe marginile unei poze alb-negru, îşi îndreaptă degetul de humă şi murdăreşte cu un zâmbet enorm mica fisură celestă. Îţi mişti mâinile cu disperare în timp ce te rostogoleşti printre pumnii aerului morocănos, codiţele împletite ale stelelor, cântecele îngheţate ale păsărilor, printre cioburi, sticluţe de parfum, creioane colorate, poveşti şi pete. Te uiţi urât la bondocul îmbrăcat în cămaşa albă şi lungă cu dungi roşii, murdar la gură de ciocolată. Îţi aşezi zgârieturile şi vânătăile aripilor în gestul faraonic al tăcerii iar boţul de copilărie începe să râdă în crescendo, deschide încă un „Rom cel Mare”, muşcă cu poftă… şi asemenea unei păpuşi japoneze se mişcă prin camera plină de lumânări. Priveşte lung la rafturile goale şi la volumele de pe podea, mânjeşte inocent tencuiala veche şi cântă. E melodia cu care te adormea mama în nopţile în care îşi aducea aminte că nu e soldat. El râde; tu taci. Îşi întoarce privirea senină cu ochii mari şi uimiţi gata să împrăştie fericire, îl primeşti rece cu cioburi de regrete până când cazi în genunchi. Îşi apleacă capul dolofan şi blond „à la garçon”, ţinând ambalajul dulce în mâna dreaptă şi uimirea în cea stângă. Îşi târşie picoarele mici ca de elf pe inospitalitatea încăperii, cade la rândul său în genunchi; îţi ridică capul, îşi apropie fruntea senină de fruntea ta cutată, îşi lipeşte palmele uimite de palmele tale sătule, inima lui o varsă în inima ta sleită de orice urmă de soare. Te ridici de pe podea, îţi admiri palma mânjită de ciocolată şi rom; te ştergi la gură cu mâneca cu dungi roşii, îţi târşâi picioarele calde pe inospitalitatea trecutului, şi porunceşti „ Să fie lumină!!!”. Îţi deschizi braţele în gestul chemării lumii şi râzi în crescendo în timp ce flacăra vieţii te acoperă în explozia verbului „ a exista”.

coarde

Aşa a început tot! Cineva a vărsat curcubeul, cenuşa coardelor, fildeşul fărâmiţat de lacrimi de elefant, TOTUL într-o cochilie numită inimă. Apoi cu lut şi nori a creat braţele, picioarele şi a modelat un cap. Ţi-a tatuat un nume pe umărul sufletului tău şi te-a lăsat în bolul mamă. Acolo ai învăţat să râzi, să guşti, să alergi, să dansezi, să auzi, să visezi… să fii TU. A urmat clipa în care ai îmbrăcat lumina şi ai văzut primii ochi… Aşa a început al doilea început! Ai deschis caietul ridat bizar şi l-ai întinerit cu stângăcii, a urmat jocul cu aerul până te-ai îndrăgostit de cuvânt. Ai deschis porţile templului pergament şi ai uitat să mai vezi. Aşa a început al treilea început! Ai privit surâsul albastrului, ai adulmecat amintirile, ai îmbrăcat pielea-muzică. Ai renunţat la încălţări lăsând talpa să sărute lemnul-scenă; ai permis bluzei cu glugă neagră să alunece pe braţe, atingându-te de aer. Te-ai ridicat pe vârfurile-vârfuri şi ţi-ai scrântit nepriceperea până la pricepere, apoi ai făcut piruete. Aşa a început al patrulea… Nu! Nu mai are rost să scrii! El este, îi cunoşti existenţa, auzi cum bate în fluidul roşu din tine… este o nouă prefaţă.

coarde

Aşa…
Aşa a început tot! Cineva a vărsat curcubeul, cenuşa coardelor, fildeşul fărâmiţat de lacrimi de elefant, TOTUL într-o cochilie numită inimă. Apoi cu lut şi nori a creat braţele, picioarele şi a modelat un cap. Ţi-a tatuat un nume pe umărul sufletului tău şi te-a lăsat în bolul mamă. Acolo ai învăţat să râzi, să guşti, să alergi, să dansezi, să auzi, să visezi… să fii TU. A urmat clipa în care ai îmbrăcat lumina şi ai văzut primii ochi… Aşa a început al doilea început! Ai deschis caietul ridat bizar şi l-ai întinerit cu stângăcii, a urmat jocul cu aerul până te-ai îndrăgostit de cuvânt. Ai deschis porţile templului pergament şi ai uitat să mai vezi. Aşa a început al treilea început! Ai privit surâsul albastrului, ai adulmecat amintirile, ai îmbrăcat pielea-muzică. Ai renunţat la încălţări lăsând talpa să sărute lemnul-scenă; ai permis bluzei cu glugă neagră să alunece pe braţe, atingându-te de aer. Te-ai ridicat pe vârfurile-vârfuri şi ţi-ai scrântit nepriceperea până la pricepere, apoi ai făcut piruete. Aşa a început al patrulea… Nu! Nu mai are rost să scrii! El este, îi cunoşti existenţa, auzi cum bate în fluidul roşu din tine… este o nouă prefaţă.

Noua generaţie se îndreaptă spre sine, se caută în pieptănături smulse, blugi intraţi la apă, largi sau rupţi... noua generaţie încearcă să nu repete greşelile din trecut...dar pentru asta va trebui să înţeleagă că trebuie să cunoască întregul trecut..fără nici un amendament... noua generaţie e un răsărit.

Mototol de ziE al doilea mototol de celuloză pe care-l trînteşti în braţele aerului din jurul tău. Stă ca un djin mereu atent la modificările climatice ale sufletului tău... e acolo şi priveşte; primeşte eşecuri literare, teoreme, date istorice, geografice... şi totuşi îşi doreşte să nu-l atingă lacrima din colţ de pleoapă-umană. E fericit dacă tu nu plîngi. Strîmbi din nas! Încă un ghem de:” Nu am inspiraţie!”. Nu vei scrie despre Dragobete, nici despre inimile de plastic lipite pe lentilele de contact ale cărămizilor-clădiri; vei ocoli o eventuală discuţie despre sacoşa peticită a bătrînei de la piaţă; nu vei rătăci prin regulile existenţiale pe care le încălcăm fără drept de apel... Apeşi peniţa pe albul-solid şi sapi după Tine. Dacă te vei găsi, vei reuşi să nu mai spargi spaţiul cu litere goale... hm... încă un ghem! Îţi laşi fruntea pe birou... Ce absurdă e lumea din cînd în cînd! Călimara cu cerneală a alunecat printre amintiri, lichidul de noapte oglindeşte ţipetele şi injuriile celor doi oameni din autobuz. Era soare, era un ochi de primăvară iar ei îşi derulau o scurtă reprezentaţie teatrală. Aveau măşti de intelectuali şi vasali, cuvinte de poeţi analfabeţi, costume de salarii-minim pe economie. Biletul pentru reprezentaţie: 1 leu şi 5 bani sau în termeni mai vechi: 15000 lei. Atmosfera era de 10 grade C, momentul era matinal, sala era pe patru roţi cu scaune rupte, slinoase şi muzică de ultimă oră... hituri punctate cu 1, 2, 3 la selecţia a doua de la Eurovision 2008. Ridici din umeri, fără cuvinte cobori din cutia de tablă ce se plimbă prin oraş.. Ridici ochii... Era frumos... acum e negru... strîngi haina şi traversezi braţul destinat ­„cutiilor de ton” fie noi, fie mai vechi. Noaptea lichidă se retrage în matca sa de sticlă, pe masa care-ţi sprijină fruntea. Din cuvinte răsună „ Shine”, balsamul miezului crepuscular al unei sîmbete ce a fost şi nu va mai fi. Priveşti albul-dur pe care realitatea l-a acoperit cu o piesă în două acte prost interpretate de cei doi actori. Zîmbeşti, priveşti djinul de lîngă tine ce s-ar topi ca şi gheaţa dacă l-ai atinge cu lacrima din colţ de pleoapă...hm...”Lasă! Mîine îţi voi da un ghem de cuvinte sărace... azi... să lăsăm povestea netedă, fără riduri! Nu e al patrulea mototol aruncat în braţele aerului din jurul tău.

minutul de copilarie

Copilul este lacrima-curcubeu a lui Dumnezeu… atunci când cade pe Pământ, paleta de culori devine o întreagă poveste pe care vântul o rupe în bucăţi şi îi sădeşte firimiturile în lut, pentru a redefini la infinit puritatea. Ca şi adult trăieşti în iluzia unei perpetue şi nereparabile înstrăinări de haina cu buline şi iepuraşi coloraţi, în realitate fiind un copil etern. Poate un altfel-de-copil, unul care în fiecare clipă citeşte poveştile scrise în biblioteca vieţii şi învaţă să înţeleagă necunosctul şi întunericul pentru a uita de lacrimile fricii… însă zâmbetul, sinceritatea, inocenţa rămân ca în primele acorduri ale vieţii.

ne luam de mana si mergem pe dalele pline de praf si strapungem negii urii...si ne indragostim de soare....si radem...invartindu-ne in ameteala vantului si a libertatii enorme...s-a terminat simfonia unui spatiu oniric...dar nu ai lasat camasa albastra in care ai facut cunostinta cu eternitatea.....

1 iunie in Sahelul Nord African si Cornul Africii

Baloane de sapun sparte de aplauzele nisipului, confetii de lacrimi asezate metodic sub mastile vietii; universul "De ce?" larg oglindit in cristalinul copilului de ciocolata...o ciocolata amara invelita intr-un ambalaj de duzina; agatat de sarma ghimpata a razboiului...o ciocolata ce are termenul de garantie inca valabil in mod teoretic...dar expirat real cu un sindrom Kwasiorkor, e puternic ridata,cu calcaiele crapate de timpul trecut, cu bratele zgariate de obiceiurile inumane semnate:Somalia. Imi zici ca o cheama Speranta, imi indici cate o bucata negroida incercand sa cuprinzi in fiecare nume o istorie grabnic scrisa... E 1 Iunie si un dezacord care iti sparge auzul. Aplauzele de nisip au inceput sa asfixieze moralitatea iar speranta la 7 ani se sprijina in toiag si priveste mustrator occidentul si superficialitatea. "La multi ani!" copii ai Africii, ai Asiei si ai suburbiilor New-York-eze, Parisiene, Rusesti.....

pentru inexistenta timpului...

Un lant atat de imens si de...nestrapuns.Ti-ai privit genele mahon in irisul mariiiiiiiiiiiiiiiiiiii....ai dansat in rochia liliac scriind cuvintele iubiriiiiiii. Un junghi cu tenta de tus chinezesc ce si-a incrustat povestea eternitatii in pielea ta care e a ei. Cine esti? Cine este? Cine si unde veti fi? Timpul e pentru moment aici, dar maine la primul acord de vioara veti respira acelasi aer si veti saruta frunzele si florile si va veti imbraca in uleiuri- curcubeu si veti interpreta la infinit iarna de Vivaldi...asa ai inceput sa stii ca o iubesti....iti amintesti?

Ce ar fi daca ai schimba timpul? Ce ar fi daca ti-ai permite sa imbratisezi crepusculul diminetii cu tente de dans si culoare...cu irisi de univers si vorbe....vorbele pe care le rosteam eu la un moment dat inainte sa ma nasc? Ma intrebi dac sunt trista? De ce dansez singura pe dalelel pline de noroi, injurii..si lacrimi? Pentru ca sunt soare...pentru ca sunt TU....stii cine....ma cunosti cu fieacre pala de aer de pe holul inteleptirii mele.1000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000 de ore ne despart..hai sa spargem timpul...macar pentru un tic-tac....

nimic....

Candva ti s-a cerut sa fii perfecta..... oare se cunostea notiunea inexistentei perfectiunii? La un moment dat ai spart lumina si amurgul din sufletul tau si ai manjit peretii si ghiozdanul negru pe care il cari in spate la infinit pe drumul ingust si prafuit. De obicei,ea, te priveste ilogic si fara sa cuprinde infinitul-infinit-sfarsit. Oare ce scrii acum? Nimic....doar scijelesti cu patul pustii in smoala privirii ei.... Oare ce scrijelesti acum? Nimic.... doar arzi cu acid sulfuric si lava din amurgul tau...palmele ei care te-au atins de 1000000000000000000000000000000000000000 de ori.

pe post de curcan

Barbatii..sunt o specie de animale care au tendinta de a se crede superioare..de fapt sunt....zero taiat in patru..bine..exista si exceptii...dar momentan vorbim de cei care merita sa se dezintegreze.Vrei sa iti afirmi superioritatea masculina..? Mergi si sparge caramizi, nu violandu-ti fiica n ani...arzandu-ti copii in cuptor pe post de curcan de Ziua Independentei....Barbatii au fost inventati frumos....numai ca au stat prea mult la soare si au inceput sa sa sparga in bucati...bucatele....tragic.

hgstyfbh...

Stii cum se numeste tristetea? HGSTYFBH...adica ...XYZSTRELOP....ai inteles? NU..? Nu e nimic...intreaba-l pe cel care traieste cu morfina din patul 4 din salonul 10 a sectiei de oncologie a spitalului X .....intreaba copilul care nu a avut decat urlete si dispret, cauta raspunsuri reale in cuvintele Africii, incearca sa intelegi mai mult decat ca tristetea este depresie si nebunie...cauta sa intelegi ca cel care e trist ..in realitate este optimistul realist.... Cand traiesti pe muchie de val de viata inveti sa iubesti milisecunda si milizambetul si ..... hmmm..nimic.....Tristetea se numeste......................10000000000000000000000000000000000de ani uitati de Dumnezeu si tatuati in basmele copilariei universale.

....

Candva, cand timpul era necunoscut pentru irisii tai.... cineva ti-a intins mana si te-a ajutat sa renasti. Privesti lung la fotografia din coltul stang al inimii tale....nu vorbesti, la ce ar folosi? Incerci sa reinventezi fericirea, sa alungi tic-tac-ul din creierul tau....Intrebare pentru Dumnezeu:" De ce ai inventat suferinta pentru copii?"